Azi, 24 Decembrie a fost protestul care s-a mediatizat în ultimele 3-4 zile, autorizat de primăria Chişinăului. A fost o reacţie firească la acţiunile anti-Româneşti din ultima vreme. Tinerii, s-au adunat să ceară dreptate în ceea ce ţine identitatea lor.
Totul s-a început de la aşa zisul grup de iniţiativă Spirit Românesc. Ei sînt nişte tineri care ajută la promovarea campaniei Deşteptarea, iniţiată de cei patru băieţi de la Asachi. Motivul pentru care a decurs uşor organizarea şi desfăşurarea mitingului este că, tineretul (elevi şi studenţi) cât şi pătura muncitoare, şi anume cei cu spirit Românesc, erau puşi pe revoltă încă din clounada din Noiembrie, şi faza cu 1 Decembrie. Bine, totul s-a adunat picătură cu picătură defapt. Până la urmă iată că au şi izbucnit. Au fost în jur de 400 de oameni la un moment dat. Părea o mică revoluţie. Într-o clipă începeam să am frică, că nu vor putea fi controlaţi, că se porneau spre mulţimea de poliţişti, ăia gata să dea în ei oricând.
Au fost două mari ciocniri, din care lumea a ieşit mult mai agresivă şi revoltată. E şi normal..
Deci iată cum a decurs totul…
Ne-am întâlnit toţi cu vreo zece minute mai devreme la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, ca sa ne trezim cu următoarea situaţie: în Piaţă, loc unde aveam voie sa facem protestul, erau vreo 4 maşini(care mai apoi am aflat că le aparţineau muncitorilor de acolo) , o macara uriaşă, şi nişte maşini din astea mari, tipic sovietice. Ce făceau?? Instalau “bradul republicii”, spre a fi inaugurat pe 28 Decembrie. În jur, numai costume de poliţişti, cu chipiuri din alea tare ciudate, cu raţia la gură, raportând tot ce se întâmplă. Gata, Piaţa Marii Adunări Naţionale era drept in centru ocupată…
Buuuun.
Cum vine ora 2, dăm să trecem strada, spre Piaţă. Numai facem 2 metri de la carosabil, pe trotuar, şi cu repeziciune şi încruntare se apropie de noi un grup de poliţişti(era o grămadă de vreo 20 acolo), cu D-ul Iurie în frunte, şef pe nu ştiu ce (nu s-a prezentat), fără nici un document care ar confirma ceea ce zice, ne comunică, cu un ton agresiv că tre să ieşim de pe teritoriul Pieţii “CHIAR AMUIA!!”. Noi îi răspundem că avem o autorizaţie care ne permite să facem protest aici, în PMAN. El: “Piaţa îi şi peste drum! La arcă!”, “Păi noi aici vrem protest să facem, şi ne-a dat voie primăria!”, “Primăria nu are putere asupra la asta!”, zice domnu tot presându-ne să ne mişcăm mai în spate. “Dar teritoriul acesta îi aparţine, şi poate decide dacă să dea sau nu voie!” , “NU! Terotoriul e al guvernului, şi dacă guvernul decide ceva, atunci aşa este!”.
Deci a fost dat ordin de “sus”?? În fine(discuţia a fost lungă şi înregistrată video, mai adaug detalii pe parcurs), pentru a-l susţine pe domnul Iurie, poliţiştii, fără a zice ceva, au început pur şi simplu să meargă în noi, practic împingându-ne să ieşim pe carosabil. Ne-a fost zis “Merjeţi în scuar, merjeţi la Arcă, oriunde şi faşiţi şi vreţi! Dacă nu sînteţi de acord, poftim, iaka vă iau la poliţie, la secţie. Cine organizează totul? Cine-i liderul? Iaka pe el îl iau şi gata!”. “Şi Dvs cine sunteţi?”, întreabă un tânăr din mulţime. “Eu-s di la guvern!”, “Păi şi eu pot zice că sunt Voronin”, îi răspunde înapoi. “TAK, vorba so incheiat! V-am zis să plecaţi, aici are loc instalarea bradului”.
OK
Am plecat partea ailaltă. Cum am ajuns, ne-am trezit cu un gard viu făcut din poliţişti, care mai târziu au ajuns la un număr de peste 50. Aici a fost a doua mică ciocnire, când domnii respectivi au avut ceva împotriva pancartelor care la ţineam cică prea aproape de drum. Bun, ne-am dat puţin mai in spate.
Şi aici totul s-a început:
JOS COMUNIŞTII!
JOS DICTATURA!
NOI SUNTEM ROMÂNI!
NU VREM LIMBĂ MOLDOVENEASCĂ!
COMUNIŞTII LA GUNOI!
TRĂIASCĂ, TRĂIASCĂ, TRĂIASCĂ ŞI-NFLOREASCĂ, MOLDOVA, ARDEALUL ŞI ŢARA ROMÂNEASCĂ!
ACELAŞI SÂNGE, ACEEAŞI ŢARĂ, AM FOST CU TOŢII ROMÂNI ODINIOARĂ!
BĂSESCU PREŞEDINTE!
şi multe alte slogane au fost scandate.
Plus pancarte cu mesajele:
„Deşteaptă-te, române!”
„Nu există limbă moldovenească!”
„E ghimpată sârma dintre fraţi!”
„Mai bine mort, decât comunist”
„Basarabia pământ Românesc”
„ Nu mai avem ce sărbători!”,
„Lasaţi`ne in legea noastră!”,
„Viaţă-n libertate ori moarte!”
„Sângele apă nu se face”
S-a dansat şi Hora Unirii, în jurul unui braduţ adus de nişte tineri.
Spiritele erau chiar revoltate rău. Într-un final s-a hotărât a doua încercare de a protesta în scuar. Toţi pornesc spre semafor, la Bodoni. AAAAAAA ce faceţi măă??? Marş sau ce? Hai că ne iau pe sus acuma!
Ei na.. să vedeţi cum au început să fugă ca disperaţii poliţiştii spre intersecţie, ca imediat să formeze un gard, şi să nu ne dea voie să traversăm strada!!! S-au pus acolo, nelcintiţi din loc, şi au răspuns violent(!) încercării oamenilor de a călca pe trecătoarea de pietoni. Asta a fost ciocnirea cea mare.
Şi CIOCNIRE a fost, că lumea căzuse pe jos, poliţia împingându-i înapoi, ei neureuşind să se ridice măcar. Au fost auzite replici de genul: “Dacă e nevoie, dau în tine!”. Şi au dat!! Au lovit în oameni, idioţii! Practic au calcat lumea in picioare. Un domn cazuse jos, si ei habar nu aveau, impingeau inapoi lumea. Si deodata toti au inceput sa strige JOS VIOLENTA! “Pe cine aparati? Poporul?!” Vedeţi secvenţe video aici
S-au întors toţi înapoi lângă Arc până la urma şi au continuat aici. Au fost luate interviuri multe, presa a venit cu zeci de întrebări..te chinuiai să îi explici fiecăruia în parte că NU sîntem vreun partid politic. Spre sfârşit am auzit aşa ceva: “Deci tu eşti de la Mişcarea Europeană… ok am notat” :/ .. Ce dracu??? Şi cui i-am explicat până acuma că sîntem toţi veniţi de prin toate regiunile oraşului, şi că nu avem nici un lider, nici o reprezentare juridică, nu sîntem partid politic?? Cu jurnaliştii mereu e greu, aud doar ce vreau ei… În fine, le mulţumesc mult că au venit şi au vorbit mai apoi despre manifestarea respectivă. Avem nevoie de susţinerea lor oricum.
Totul a durat aproape 3 ore. N-am reuşit să ingheţăm mortal de tare, fiindca ne mai mişcam, când te chema un jurnalist, când un poliţist, un comisar, un reprezentant al nu ştiu ce organizaţii…. mare zăpăceală.
La un moment dat m-a trezit cu multicolorul drept în stânga mea şi mă gândeam… ce gândeam? Ma gândeam unde-i tricolorul, simbol normal al protestului de azi? Defapt la astfel de acţiuni, deschise pentru toţi cei care ne susţin, vine lumea cu interesele proprii, şi îşi face, ma rog..treaba sa. A mai fost şi un alt steag ridicat, ăla era mai extremist. Până la urmă, fără nici o ceartă, toţi au căzut de acord că totuşi am venit aici pentru un rosu-galben-albastru COMUN. Aşa şi a rămas.
Intimidarea continuă. Ici colo observi cum persoane din gardul de poliţişti, cu cei care ţineau pancartele pe marginea drumului, începeau să discute. Ălora de ne “păzeau” le erau adresate întrebări de genu “Voi nu v-aţi săturat? N-aţi îngheţat, plictisit?”. În cele mai dese cazuri ei, cu o mutră posacă, nici nu răspundeau. Am avut însă o discuţie tare “prietenoasă” cu cei doi Mari (unul ceva la comisariatul Buicani, care o pus ochii pe grupul nostru încă de pe 1 Decembrie, sau dacă nu chiar 30 Octombrie, şi altul pe cel general din municipiu). Defapt nu ştiu cum să zic: vorbeau ei cu mine, sau ei între ei, de faţă cu mine, ca să îi aud.. În fine, încerc să redau:
- Da tu cine eşti? zice primul
- Dom’ poliţist! La sigur mă ştiţi, hai să nu jucăm teatru, zic eu.
- Păi de unde? Nuuu că nu te ştiu, răspunde.
-Las că oricum aflăm noi tot, zice al doilea.
- Păi sigur, foarte repede!
- Aaaaa dap eu gata ştiu, tu eşti Iuliana de la Prometeu. Ehh, trebuie să vorghesc eu cu directorul tău….
- Eeeeee, dap noi tăt ştim despre ea. Ştim şi familia cine-i, şi buneii (eu bunei n-am, apropos), şi rudele, şi fraţii, şi unde locuieşti!
- Îni dai şi nie o insignă din asta? mă întreabă brusc ăl mai mare, arătând spre Grinch-ul meu din piept. Ce-i scris măcar acolo?
- E scris “Oare cine ne-a furat bradu?, şi NU, nu v-o dau.
- Eee hai că îţi dăm drumu să mergi o fugă până-n piaţă şi-napoi, peste bulevard!
- Nu vă dau că-i ultima şi că nu mi-aţi dat voie sa facem protest chiar dacă avem autorizaţie, aşa că nu meritaţi aşa ceva.
- Ei hai dă! Da de asta poate?? şi arată spre una cu Basarabia Pământ Românesc de la cineva de alături.
- O veţi pune în piept?? întreabă cel de alături.
- Dap clar lucru!
I-o dă. Şi-o pune, toţi îi fac poze.. ce mai… spectacol adevărat, mi se face silă să mai povestesc mai departe. A fost un dialog scârbos. Mi s-a zis şi de director, că vor vorbi şi cu el, şi că mă vor urmări până acasă, cică ca să-mi ia insigna până la urma.. aaaaaaah câtor prostii a fost supus aparatu-mi auditiv.
Am observat foarte mulţi “temuţi” printre noi, îmbrăcaţi în civil, ceea ce e rutinar deja. Mai apoi trecuseră de rând cu aştia în uniforma, în “gardul viu” care ne “păzea” (lumea îşi bătea joc de ei că cică fac practică, pentru viitor).
În timp ce vorbeam cu cineva de la televiziune, stătea şi domnu de la Buicani alături, iar când reportera îmi zice: să-mi dai bip să-mi comunici dacă se mai întâmplă ceva, el imediat sărise cu un patetic “Da, şi mie să-mi dai bip, numaidecât!”, avea tipul ăsta de ironie ameninţătoare in voce, care te face să fierbi pe dinăuntru… beah, sau doar un simţ prost al umorului, hmm…
Bun, după ce câţiva din noi au mai fost interogaţi de poliţie, obligaţi să işi prezinte datele personale(de parcă nu le au deja, sau nu le pot afla printr-un singur telefon), după multe blitzuri şi lumini puternice de la camere de luat vederi, am aprins focurile celea de le aprinzi de Anul Nou mereu.. şi am plecat la Primărie. Acolo am dat spre orfelinate brazii care i-am avut la protest, am mai cântat şi noi colinde împreună cu cei de ce scena amenajată de primat in faţa insituţiei, şi, cu tricolorul în inimă, am plecat spre casă. Următoarea întâlnire e pe 30, Duminică, chiar înainte de Anul Nou, la dezbaterile publice organizate de Uniunea Jurnaliştilor, în scuarul Teatrului de Operă şi Balet.
A fost un pas spre mobilizare, mai sînt încă puţini…
alte secvenţă video aici şi aici
în presă: UNIMEDIA
majoritatea pozelor făcute de Alexandru Cojocaru aici
P.S. mai adaug câte ceva: azi am auzit aşa un caz: cum troleurile treceau drept prin faţa noastră, şi încetineau mersul că, mă rog, să vadă lumea ce se întâmplă acolo, un tip din troleu, văzând pânza ceea mare cu MAI BINE MORT DECÂT COMUNIST, şi-a dat repede seama despre ce e vorba şi a început să strige în troleu: “Aşa, cine e împotriva comuniştilor??? JOS DIN TROLEIBUZ!!! LA PROTEST CU TOŢIIIII”, şi a ieşit împreună cu încă câţiva din transport şi s-a alăturat protestului :)
În genere, numărul protestanţilor când scădea, când creştea, spre a doua jumătate am observat că chiar unii veterani veniseră, pe care îi ştiu de ceva timp, şi mulţi bătrânei. Mai apoi un grup de vreo 7 persoane, toţi cu tricolorul pictat pe faţă, şi pancarte noi au apărut… Lumea reacţiona repede, dacă nu era să se întunece aşa repede, şi să expire autorizaţia in 3 ore, spre seară ajungeam la un număr foarte mare de protestanţi.
E. D.: Discomfortul începe chiar atunci când urc în avion. Tot timpul verific dacă nu cumva au încurcat avioanele. Dacă plec spre Baku sau spre Kiev, sunt sigur că merg pe cursa fixată. La noi, toţi pasagerii şi echipajul vorbesc numai rusa. Uneori, se mai aude şi câte o limbă străină. Dar unde a dispărut a noastră, cea română? A reapărut moda de a nu vorbi materna. La noi, în foarte multe instituţii de stat nu se mai „ poartă” limba constituţională, ori cum vreţi s-o numiţi. Adevărul e că majoritatea moldovenilor circulă cu trenul, nu cu avionul. Pentru că sunt săraci. Uneori, se întâmplă prin magazine că o păcătoasă de vânzătoare te bruschează dacă i te adresezi în limba ta maternă, dar şi a ei. Ce-i asta, fraţilor? Noi, oriunde am merge, ne integrăm, ne asociem cu obiceiurile, tradiţiile şi limbile popoarelor băştinaşe. Limba română nu întâmplător ne e dată. Ea s-a adăpat, de-a lungul istoriei, cu aroma codrilor, cu mustul viţei-de-vie, cu trilurile ciocârliei. În această limbă voievozii au chemat oştenii la bătălii pentru a apăra casele şi pământurile noastre. Or, dragostea de mamă înseamnă dragoste, respect şi faţă de limba ei. Eu nu aş putea trăi acolo unde nu înţeleg ce vorbeşte lumea. Dar uite că unii, băgaţi peste noi, pot. De ce răbdăm şi chiar încurajăm aşa ceva la noi acasă?
