Prezint în scris discursul lui Băsescu. Idee nu aveţi fraţilor câte emoţii au trezit vorbele lui în casele basarabenilor! Şi în înregistrarea audio se aud ţipete de fericire. Niciodată nu am auzit de atâtea ori cuvântul ROMÂN într-un discurs :) Cât de tare visăm şi noi la cineva care să ne strige La Mulţi Ani ROMÂNI! El în primul rând îţi aduce aminte că trebuie să te mândreşti că eşti ROMÂN, că ai o datorie sfânta faţă de poporul tău, că patriotismul e însuşi o datorie. Aaaaaa cîte emoţii…
“Bună seara, la mulţi ani, bine v-am regăsit!
Dragii mei, în 2004 la prima trecere între ani de când devenisem preşedinte, vă spuneam că nu vom rata obectivul de a fi în UE la 1 ianuarie 2007. Astăzi suntem la un an de când prin instituţiile României s-a arborat drapelul Uniunii Europene. Anul trecut în Piaţa Universităţii ne bucuram că în sfârşit România ieşise definitiv din zona gri, astăzi sîntem la un an de la intrarea în UE, avem alte mize.
Miza noastră astăzi este un sistem de educaţie performat, o altă miză a românilor şi României este un sistem de sănătate care să ne satisfacă exigenţele şi nevoile. O altă miză este să începem marile construcţii destinate modernizării sistemului rutier românesc. O altă miză este să avem un mediu curat, să trăim în ambianţă cu mediul, dar toata acestea nu pot fi realizate dacă nu ne realizăm obiectivul strategic, acela ca Românii să trăiască mai bine în ŢARA LOR.
Sînt convins că în 3-4 ani cu toţii vom putea spune că România s`a schimbat profund, ca efect al intrării în UE.
Astăzi Românii nu mai au dreptul să nu fie exigenţi!
Avem 3 condiţii pe care trebuie să le realizăm în aşa fel încât mizele noastre, obiectivele să devină realitate:
Prima este nevoia unei clase politice care să fie dedicată poporului Român!
A doua miză, a doua condiţie, este să înţelegem că statul creează Românilor condiţii, DAR fiecare Român are obligaţia să`şi valorifice şansa pentru el şi pentru familia lui!
Şi cea de-a treia codiţie ca să reuşim este să fim solidari, între noi, să fim solidari cu obiectivele noastre!
Gândurile mele se îndreaptă acuma nu numai către obiectivele şi mizele noastre, mă gândesc la Românii care sunt departe.
În primu rând la militarii Români care îşi fac datoria faţă de Ţară în taberele de operaţii. Fie că se află în Kosovo, Bosnia, Herţegovina, Africa, în Irak sau Afganistan, militarii Români apară demnitatea şi onoarea poporului Român care i-a trimis în misiune! Cred ca toţi avem obligaţia să ne gândim la ei cu dragoste, cu respect şi cu recunoştinţă!
La ceas de An Nou gândurile mele se îndreaptă şi către milioanele de Români plecaţi la muncă peste tot în lume. Lor le datorăm mult, fie că vorbim de Românii din Italia, Spania, Franţa, Germania, Irlanda sau din Marea Britanie, la fel şi în mod egal gândurile mele şi ale noastre ar trebui să se îndrepte câtre Românii din diaspora, aceia care plecaţi şi având cetăţenia altor state au rămas Români şi pe toată perioada tranziţiei au fost un sprijin continuu pentru Ţară şi pentru poporul Român. Şi pentru că avem datorii istorice, noi toţi, nu numai eu, trebuie să ne gândim cu dragoste la Românii care fără voia lor nu mai sunt în Patria Mamă. Avem obligaţia să ne gândim cu toată dragostea la Românii din Republica Moldova, din Ucraina, şi de asemeni o dată cu gândurile noastre pentru ei, să ne gândim la Românii din jurul frontierelor!
Şi acuma să numărăm………..
LA MULŢI ANI ROMÂNI!
LA MULŢI ANI ROMÂNIA!
LA MULŢI ANI ROMÂNI DE ACASĂ ŞI DE ORIUNDE V`AŢI AFLA!”
[îi mulţumesc lui VIP pentru înregistrare audio!]


omg, Basescu rupe 4 ever and ever!!
Comentariu prin stelutza — decembrie 31, 2007 @ 4:44 pm
Sperante bune anul are .
Comentariu prin eforie — ianuarie 1, 2008 @ 12:55 am
Băsescu este un populist şi face multe numai de spectacol.
Eu, când eram la PRM, am auzit vorbe şi mai frumoase decât astea, dar fapte foarte puţine. Personal, am învăţat să nu mai entuziasmez la ce spun politicienii români actuali.
Comentariu prin Lucian Vasile — ianuarie 1, 2008 @ 2:30 am
Un mesaj puternic adresat către naţiune. E de două ori mai scurt decît al lui V.Voronin, dar e mai consistent şi mai real.
Ceea ce spune Băse este în puterea poporului român. Important este să rămînă unit sufleteşte!
Comentariu prin Ion Bargan — ianuarie 1, 2008 @ 2:57 am
Lucian, mi`a mai zis lumea de la voi, azi si ieri, sa nu atrag(em) atentia la ce a zis.. e adevarat, ne entuziasmam din cateva vorbe; e si normal atunci cand in discursul sefului de stat de la noi auzi doar “moldoveni, moldovenesc”, si prostii de genul “anul asta ne`am facut multi prieteni, sintem in relatii bune cu multe state”, atunci cand declara Romania inamicul nr 1..
asa ca lumea se emotioneaza cand aude chestiile zise de Basescu..
la protestul de luni, ca era taman dupa ce el daduse interviu la un post TV, unde zise ca RM e o “mare plina de Romani”, pai lumea la protest striga “BASESCU Presedinte”..
Comentariu prin iuliana — ianuarie 1, 2008 @ 3:01 am
E si popolusit uneori, dar e cel mai sincer dintre toti.
Comentariu prin ihtys — ianuarie 1, 2008 @ 3:47 am
Iuliana, ai dreptate. Am judecat în contextul de aici.
Totuşi, dacă va condamna pactul R-M, atunci şi părerea multora se va mai schimba.
Până una alta, a condamnat comunismul, apelând la comunişti. So…
Comentariu prin Lucian Vasile — ianuarie 1, 2008 @ 3:58 am
Oricum ar fi fost discursul lui Basescu, dupa parerea mea unul bun, faptul ca el a fost in Piata Constitutiei alaturi de romani si nu la schi in Andorra, ca si Tariceanu denota ceva. Ce? Va las pe voi sa trageti concluziile. Doriti ca sa va conduca oameni care isi petrec revelionul printre romani sau persoane care schiaza in strainatate, cel putin daca tot a dorit sa schieze de ce nu a facut-o in tara.
Comentariu prin tribanp — ianuarie 1, 2008 @ 7:04 am
Pana la urma faptele, rezultatele sunt cele care conteaza. Este posibil ca un politician sa aiba intentii bune, este posibil ca “populismul” sa genereze luari de pozitie care sa acopere tot spectrul de la negare la admireatie dar pana la urma faptele sunt cele care conteaza. In ceea ce ma priveste cred ca am auzit enuntate ff multe bune intentii. Cu faptele stam mai greu. In fond cine deschide prea multe “fronturi” se alege doar cu populismul. Presedintele spune multe lucruri de bun simt, dar si altii spun la fel. Problema lor, problema noastra sunt faptele.La acest capitol stam cat se poate de prost. Presedintele e convins ca Romania este o tara corupta si o spune ori de cate ori are ocazia. Ne face praf orinde si oricand. Acum orice om de bun simt s-ar astepta ca cineva care are asa convingeri puternice sa si treaca la fapte concrete. Ori sa fii presedinte si sa te limitezi la enunturi si la ati declama neputinta cred ca nu prea este un lucru care sa ne linisteasca si care sa ne de-a sperante. Este clar ca politicienii “geniali” care nu reusesc sa-si coaguleze o echipa sunt sortiti unui esec rasunator. In acest caz din pacate esecul Presedintelui va fi esecul nostru ceea ce probabil ca da fiecaruia un sentiment ingrozitor de frustrare. Probabil ca ne meritam soarta. Ca indivizi probabil ca sunt multi care inteleg nevoia de schimbare si de progres insa ca natie acest lucru se va intampla mult mai tarziu. Atunci scapa cine poate si cum poate. Pana cand nu vom considera necesar ca fiecare dintre noi sa investeasca preocupare zi de zi pentru apararea drepturilor democratice nu se va face nimic. Intrun climat de noncombat social coruptia inforeste in voie si ne sufoca pe toti. Poate soarta ne va da in viitorul apropiat liderul capabil sa declanseze acea energie democratica a poporului menita sa scoata tara din acest marasm al neputintei aparente in care zace.
Sa fim optimisti si sa nu pregetam sa ne aparam drepturile si poate ca in curand vom respira aerul curat respectului de sine, al mandriei de a fi roman.
Comentariu prin Cristi — ianuarie 1, 2008 @ 9:59 am
sînt şi fapte… cel puţin încercări, referitor la noi, Românii de peste Prut, aţi văzut şi voi: http://www.tvr.ro/articol.php?id=25826&c=47a
sau credeţi că şi aste-s doar populisme.. ?
Comentariu prin iuliana briceag — ianuarie 1, 2008 @ 10:47 am
LOL
Comentariu prin EU — ianuarie 3, 2008 @ 12:17 am