
Tot mă gândeam dacă să atrag atenţie cazului respectiv sau nu.. Până am văzut la ştiri un reportaj despre svasticile din centrul capitalei comuniste.
E tare ciudat cum lumea se rătăceşte în simboluri. Mai nou în simboluri de extremă dreaptă, hai să le zic “verzi”, dar despre asta mai târziu.
Problema gravă e că, la iniţiativa grupurilor gen UTCM desigur, sau tinerilor rebeli îndrăgostiţi de o anumită influenţă străină din ţara noastră, egalează Românismul cu fascismul. Nu e unic cazul când un Român, sau un basarabean care de altfel e Român (ceea ce în mod normal, firesc, nici nu ar trebui să fie nevoit să strige asta în faţa guvernului de exemplu) este imediat numit fascist.
Dacă eşti anti-comunist, eşti fascist.
Dacă zici că vrei Unirea, eşti fascist.
Roşca era numit fascist atunci când făcea grevele (lăsând într-o parte trădarea sa şi vorbind la temă) .
În fine, nu mai merită să vorbesc despre asta, fiecare vede şi aude ce se întâmplă în jur.
Gestul şi ideea reprezentată pe gardul respectiv, pe strada Alexandru cel Bun, în plină circulaţie a transportului public pe acolo, deci unde mii de oameni văd zilnic, a fost bine gândit şi făcut din ură.
E un fel de război: vine un inimos, scrie BASARABIA PĂMÂNT ROMÂNESC; a doua zi vine un altul, face din ROMÂNESC – OMENESC şi desenează svastica tăiată; a treia zi vine un alt inimos şi face conturul svasticii ca să nu se vadă… vouă nu vi se pare puţintel grav?
Eu, personal, având pe rucsac o insignă cu BASARABIA PĂMÂNT ROMÂNESC, şi ştiind aceste cuvinte ale marelui Eminescu, am rămas cu o mutră destul de plină de scârbă…

Alte inscripţii pro-Româneşti şi anti-comuniste vedeţi aici în galerie.






Iulia te rog scoate link-ul de la utcm, nu le face reclama macar tu..
Comentariu�Comentarii de socolenco — februarie 24, 2008 @ 9:22 am
M-am gândit şi la asta. Da mai bine să vadă lumea feţele lor şi să ştie că există o mişcare pro-comunistă destul de serioasă. Pe mine saitul cela cu atât de mult roşu în el m-a speriat de exemplu. Vreau să fie văzut cât de iniţiaţi sînt. Unii zic că nu este comunism ceea ce e acum la conducere, atunci secere şi ciocanul, cântecul cela de pe sait şi alte detalii demonstrează contrariul.
Comentariu�Comentarii de iuliana briceag — februarie 24, 2008 @ 9:26 am
Of…
Crede-mă, am crezut că descrii situaţia din Ploieşti, spre exemplu. Aici, dacă vrei Unire, eşti naţionalist (încă un pic şi e fascism) şi prost (sau, mai diplomatic, naiv).
Iar un graf cu Basarabia – Pământ Omenesc, este şi în centrul Ploieştiului şi e făcut de tinerii punkişti şi antifascişti.
Comentariu�Comentarii de Lucian Vasile — februarie 24, 2008 @ 9:30 am
iuliana ,sa fim realisti si sa nu ne ma ascundem dupa visin, ce e rau in a fi fascist (iar daca pomeneai in mesaju ala de mai sus de masonul eminescu , pai el a fost antisemit >>> cu toate ca tat’su a fost jidan, in era globalizarii nu merita sa te mai zbati degeaba , IAR DACA URASTI RUSII DE CE NU CUMPERI UN PISTOL SI SA FACI ORDINE IN STANGA SI-N DREAPTA (dar sant sigur nu o vei face, vei crede ca drepturile omului sant mai presus de instinct)mai bine incearca sa faci ceva concret >>> FAPTE NU VORBE !!!
Comentariu�Comentarii de GEBELEIZIS — februarie 24, 2008 @ 9:56 am
Lucian, punkiştii şi antifa de la noi recent s-au calmat, că avuseră nişte discuţii serioase cu o altă categorie de oameni de aici. Acuma au reapărut…
Românismul va renaşte doar atunci când Românul va realiza că naţionalismul la el în ţară e binevenit. Altfel, putem zice simplu de pe acuma că Naţiunea Românească nu mai există şi e pierdută pe veci…
iar pentru Gebeleizis, masonul de Eminescu, fiind antisemit a fost patriot. Antisemitismul în perioada ceea era ceva firesc, a ignora problema ar fi însemnat a te ascunde “după vişin”.
Şi ruşii nu îi urăsc, doar că în cazul Basarabiei este firesc să ai exact aceeaşi atitudine faţă de ei, pe care o avea Eminescu faţă de jidani.
Iar cât despre armă, încă n-am 21.
Şi crede-mă, ceva concret facem, deşi e foarte greu, şi fraţii mei de aici o ştiu bine, şi pe ei îi salut mereu, cât şi cei de peste Prut, pentru că nu fac VORBE, ci FAPTE.
Comentariu�Comentarii de iuliana briceag — februarie 24, 2008 @ 10:15 am
Ce ma ENERVEAZA persoanele de tipul lui GEBELEIZIS. Umbla cu presupunerile gen “tat’su a fost jidan”.
Cel mai rau e ca sunt multi “atotstiutori” ca asta. Bai, daca detii anumite informatii precum ca Eminescu era jidan aratale, ada dovezi nu presupuneri (macar niste linkuri da). Si te rog fara justificari gen “mai gresesc si eu”
DOVEZI NU PRESUPUNERI!!!
Comentariu�Comentarii de Un ZEU la DACI — februarie 25, 2008 @ 2:47 am
…=[…
Comentariu�Comentarii de jenel_md — februarie 25, 2008 @ 8:12 am
Un ZEU la DACI> asta si`i problema, despre Eminescu s`au zis multe prostii, majoritatea nejustificate, dar se zice orice doar ca sa`i strice o oarecare imagine. E o chestie mostenita de la politicienii de atunci, care, vrand sa acopere geniul politic si spiritul sau nationalist, l`au facut in schimb “geniu literar” si mare poet. (ceea ce nu neg ca este)
Comentariu�Comentarii de iuliana — februarie 25, 2008 @ 8:56 am
Deci, in primul rand, GEBELEIZIS, tatal lui Eminescu NU a fost ovreu, a fost Roman, si-l chema Eminovici cum si pe Codreanu il chema Zelinski, si cum multi Ardeleni aveau nume maghiarificate, asa aveau si cei din Moldova nume rusificate. Si povestea despre moartea lui Eminescu poate fi gasita aici http://www.mihai-eminescu.net/
Iulia, despre acest blog, vreau sa-ti spun ca nu ma mir. Locuiesc in SUA si nu e vb de o tara, si in Romania si peste tot daca spui ca iti iubesti poporul mai presus decat altul, esti rasist, esti nazist, etc. Daca faci un comentariu mai extrem, esti fascist (si fac pariu ca toti astia care acuza de fascism habar nu au definitia cuvantului). In ziua de azi daca esti fascist, esti automat Hitlerist. Eu simpatizez cu Miscarea Legionara, pentru ca au fost Credinciosi si Patrioti pana la os (cel putin cat traia Codreanu) erau National-Crestini. Si da, normal ca unde a scris acel om BASARABIA PAMANT ROMANESC s-a gasit un animal sa il acuze de fascism, pentru ca Romania, crede sau nu e plina de prosti. Gandeste-te daca lumea a iesit in strada (ma rog a fost lovitura de stat) in 1989 sa dea jos comunismul, si Rusii au deportat 2 milioane de Romani, iar acuma in Romania exista nPCR (Noul Partid Comunist Roman) inseamna ca mai exista si prosti in tara…
Comentariu�Comentarii de Radu Zamfir — februarie 25, 2008 @ 2:35 pm
Einstein a inventat OZN-urile. Cum, nu stiati?
Apoi s-a dus cu Hitler in Antarctica calare pe un OZN.
Comentariu�Comentarii de The Lucifer Principle — februarie 25, 2008 @ 3:19 pm
Eminescu, pardon =))
Comentariu�Comentarii de The Lucifer Principle — februarie 25, 2008 @ 3:19 pm
#Radu Zamfir, proşti au fost mereu, e ceva necesar într-o societate, atunci când este cineva mai deştept care ştie să îi conducă. Atunci când nu e, îşi fac de cap şi devin mai periculoşi ca duşmanul…
#The Lucifer Principle: hmm, nu ştiu de ce n-am zâmbit la gluma ta :D
Comentariu�Comentarii de iuliana briceag — februarie 25, 2008 @ 3:46 pm
Pareza faciala bilaterala? Oh, I’m sorry, I souldn’t make fun of your lack of sarcasm. :))
Comentariu�Comentarii de The Lucifer Principle — februarie 25, 2008 @ 10:02 pm
Eminescu a fost doar impotriva celor care exploateaza natiunea romana. Puteau sa fie si etiopieni, ca tot ar fi reactionat, probabil.
Pentru mai multe informatii, uitati-va la referatul meu din facultate pe marginea teoriilor eminesciene si nu numai: http://tudorcojocari.wordpress.com/2008/01/29/teoria-paturii-superpuse-si-teoria-elitelor-o-explicatie-a-starii-de-lucruri-din-spatiul-romanesc/ .
spor!
Comentariu�Comentarii de tudorcojocari — februarie 26, 2008 @ 1:35 am
:)):)):)) Asa era pe vremea lu’ Odiosu in Romania. vesticii erau porci imperialisti, fascisti, golani, samd. Numai epitete. :)):)):)) Da’ am vazut ca nu e asa.
Semneaza: un porc imputit de imperialist sovin. :)):)) … si mandru de asta… :)):)):))
Comentariu�Comentarii de Robintel — februarie 26, 2008 @ 3:28 am
#Robintel.. zici ce perioada Ceauşescu? sau Iliescu? ai zic golani, şi mi-am adus aminte de cuvintele celui din urmă.
#The Lucifer Principle, vezi că eşti intr-un loc nepotrivit cu “modernismele” alea.
şi ca să îţi răspund: aha, chiar n-am sarcasm :) şi mă simt bine, aşa, ne-europeni(americani)zată ;)
Comentariu�Comentarii de iuliana briceag — februarie 26, 2008 @ 10:07 am
vezi si aici Cand a murit Românismul?
Comentariu�Comentarii de calin — mai 18, 2008 @ 6:36 am
Mai degraba comunistii sunt fascisti,sper ca si la noi se fie interzisa simvolistica comunista.
JOS CALAII COMUNISTI!
Comentariu�Comentarii de Alex — mai 19, 2008 @ 10:25 am