strangerinm’s Weblog

februarie 25, 2008

La Orhei s-a votat Unirea

Categorisit la Românism — Tags: , , — iuliana briceag @ 3:53 pm

În cadrul programul de manifestări ştiinţifice dedicate împlinirii a 90 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, sâmbătă, la Orhei, Asociaţia Istoricilor din Moldova a organizat simpozionul „Schimbarea la faţă a Basarabiei în 1918. 90 de ani de la Unirea Basarabiei cu România”. Găzduit cu bunăvoinţă de Liceul Teoretic „Ion Luca Caragiale” (în urma refuzului conducerii Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu”, cu care se convenise anterior), simpozionul s-a desfăşurat cu ocazia împlinirii, la 25 martie, a 90 de ani de la adoptarea Moţiunii de Unire a Judeţului Orhei cu România. Directoarea liceului, Marina Câşlaru, a salutat organizarea unui astfel de eveniment la Orhei, menţionând că a răspuns apelului Asociaţiei Istoricilor fără echivoc.

Moderat de deputatul Zoia Jalbă şi prof. Ion Negrei, simpozionul a întrunit un public numeros şi divers – profesori de istorie, cadre didactice, intelectuali, elevi şi liceeni din raionul şi oraşul Orhei. În cadrul dezbaterilor, au fost puse în discuţie diverse aspecte ale evenimentelor din anii 1917-1918 din Basarabia, precum perceperea actuală a evenimentelor de atunci. Un moment emoţionant a fost aşa-zisul exerciţiu de sinceritate privind opţiunea celor prezenţi vizavi de Unire. Astfel, prin votul majorităţii, Moţiunea de Unire a fost votată încă o dată, Orheiul fiind prima localitate ce a transpus, după 90 de ani, Unirea în practică.

La finele simpozionului, organizatorii au donat liceului, dar şi participanţilor cărţi şi revistele de istorie şi cultură „Destin Românesc” şi „Cugetul”. La 3 şi 13 martie, simpozioane similare se vor desfăşura la Bălţi şi, respectiv, Soroca, ambele prilejuite de votarea de către aceste judeţe a Moţiuni de Unire cu România.

Dr. Mihai Taşcă, pentru TIMPUL

6 Comentarii

  1. este un exercitiu de risc aceste actiuni ale Asociatiei istoricilor.
    chiar si la Cahul, in data de 24 ianuarie, printre oamenii de stiinta erau politisti (in uniforma!) care luau notite.
    comunism.

    Comentariu�Comentarii de tudorcojocari — februarie 26, 2008 @ 1:08 am

  2. Ce exercitiu de risc!? Vrem nu vrem, daca comunistii nu se dau iei jos de la putere, trebuie sa-i dam noi! Cum am facut in Romania este de facut si in Republica Moldova. Daca ne aparam toti, si facem pe noi de frica ca iau niste tantalai notite ca sa se duca sa raporteze dupaia, atunci noi ce ne facem. Murim de frica sau luptam pentru a muri curajosi?

    Comentariu�Comentarii de Vlad — februarie 28, 2008 @ 6:06 am

  3. asa am zis si eu.
    ce ai avut in vedere prin “Cum am facut in Romania este de facut si in Republica Moldova”?

    Comentariu�Comentarii de tudorcojocari — februarie 29, 2008 @ 4:29 pm

  4. probabil se refera la perioada lui Ceauşescu.. cum acolo au scăpat de el, unindu`se, la fel şi la noi.
    doar că la noi nu ai impotriva cui să te uneşti, decât a TUTUROR, fiindcă la momentul dat voronin este problema basarabenilor, mai târziu va fi un altul, şi tot aşa până va rămâne ţara goală :|

    Comentariu�Comentarii de iuliana — februarie 29, 2008 @ 8:57 pm

  5. cam anarhista afirmatia asta a ta :-).
    si nu-mi zi acum ca ar fi doar realista…

    Comentariu�Comentarii de tudorcojocari — martie 2, 2008 @ 10:03 am

  6. dacă sincer, acuma, la nivelul la care sînt, nu pot găsi absolut nici o soluţie pentru ceva mai bun. dar repet, e doar datorită nivelului la care sînt acuma, poate peste 5 ani voi reveni cu ceva mai bun decât ideea unei “anarhii” precum ai zis tu.

    Comentariu�Comentarii de iuliana briceag — martie 2, 2008 @ 10:46 am


RSS pentru comentariile din acest post.

Ne pare rău, formularul pentru comentarii e închis!

Bloguieşte pe WordPress.com.